Internaționalul german Niclas Sule este la un pas să plece liber de contract de la campioana Bundesligii, Bayern Munchen.
Fundașul central este vânat de granzii Europei și ar putea deveni un nou caz David Alaba.
FC Barcelona și-a manifestat interesul pentru puternicul apărător.
Conform nemților de la BILD, Niclas Sule a respins oferta conducerii bavareze și nu va mai continua la echipa lui Nagelsmann din sezonul următor.
Directorul sportiv Salihamidzici s-a străduit luni de zile să îl convingă pe internaționalul german să accepte oferta salarială a campioanei Bundesligii pentru prelungirea contractului său scadent la finalul acestui sezon.
Spaniolii de la Sport anunță că Sule este prioritatea Barcelonei pentru această vară. Directorul catalan Alemany și managerul Xavi își doresc foarte mult să îl aducă pe uriașul de 1,95 metri de la Bayern Munchen pe Camp Nou deoarece fotbalistul de 26 de ani ar putea deveni în scurt timp noul lider al defensivei blaugrana.
Veteranul Pique este la un pas de împlinirea vârstei de 35 de ani, iar tinerii Eric Garcia și Ronald Araujo au nevoie de un model consacrat lângă care să crească și de la care să aibă ce învăța, iar Sule, chiar dacă are doar 26 de ani, are o experiență vastă pe care a căpătat-o atât la Bayern Munchen, cât și la naționala Germaniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER